DESCOPERIRE IN BUCEGI !
Cartea lui Radu Cinamar, Viitorul cu cap de mort a fost o sursa
iminenta pentru adeverirea sau denigrarea Descoperirii din Bucegi. Radu
Cinamar ne informează despre o parte din cel mai mare secret de stat
din România (presupus), care poate fi cel mai teribil secret de pe
planetă. Demersul autorului este recunoscut chiar din prima pagină, şi
anume anihilarea zidului gros al disimulării, tăinuirii şi minciunii
întreţinute de factorii de răspundere şi de interesele oculte ale
anumitor organizaţii şi persoane din ţară şi din afara ei.
În 1981 Departamentul Zero, care, deşi face parte din SRI, are o
activitate mai mult sau mai puţin independentă, a fost solicitat să
intervină într-o zonă muntoasă, la Întorsura Buzăului. Zona era foarte
retrasă şi aproape nelocuită. Doi fraţi alpinişti se antrenau
escaladând o stâncă înaltă şi relativ izolată din masivul muntos, cu
pereţi abrupţi. Unul dintre ei a urcat până pe la trei sferturi din
înălţimea stâncii, unde a observat nişte semne bizare săpate în piatră
şi aproape erodate de timp. Când a ajuns sus, pe platforma îngustă a
stâncii, s-a aplecat şi a ridicat un obiect ciudat de culoare galbenă
care semăna cu un lanţ, dar în clipa următoare a dispărut brusc sub
privirea inmărmurită a fratelui său care se afla jos, la baza stâncii.
A fost alertată Miliţia, au fost anunţaţi părinţii, aflaţi la Brăila.
Iniţial, autorităţile l-au bănuit, pe cel care i-a chemat, că le
ascunde adevărul. Însă tatăl fraţilor, fost alpinist, a escaladat şi el
stânca, a ridicat obiectul, şi a dispărut instantaneu în faţa a mai
mult de zece martori.
Au sosit imediat la faţa locului mai mulţi ofiţeri de Securitate de
la Bucureşti, care au anunţat DZ în aceeaşi seară. Zona a fost izolată
de o echipă militară pe o distanţă de o sută de metri în jurul stâncii.
Reprezentanţii unei alte Direcţii din Securitate s-au ocupat cu
dezinformarea sătenilor şi liniştirea martorilor oculari.
În zilele următoare un elicopter a fost folosit pentru a cerceta de sus
stânca respectivă. Obiectul era un gen de pârghie ancorată în piatra
stâncii. Nu se ştie cine, cum, şi de ce a făcut-o. Scrierea de pe
stâncă a rămas necunoscută. Semnele păreau foarte vechi. Lipsiţi de
experienţă şi presaţi de panica creată, cei responsabili au dinamitat
stânca. Dar în locul ei a continuat să rămână un contur străveziu de
culoare verde deschis, ca un abur uşor. După câteva zile însă, a
dispărut şi el, definitiv.
Confirmare a acestor evenimente o găsim chiar într-un cotidian (
Ziarul) unde se relatează pe larg despre misterioasele dispariţii.
Acesta face referire catre 2 braileni care plecati intr-o excursie spre
catunul Nucu au gasit un lant metalic iar unul dintre ei l-a atins si a
disparut… Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el
lanţul metalic, pe care l-a ridicat şi… a dispărut şi el. Nimeni n-a
mai îndrăznit să repete “figura”. Cei doi fraţi, căutati în zadar prin
împrejurimi, n-au mai apărut niciodată.”
În primăvara anului 1990, Cezar Brad a fost numit director tehnic al
DZ, iar în 1992 au fost clarificate raporturile dintre DZ şi
Preşedinţia României. Şeful statului a ordonat subordonarea totală şi
politizarea DZ; însă Cezar i-a prezentat câteva din realităţile şocante
care au fost descoperite de-a lungul timpului şi implicaţiile lor
enorme în stabilitatea ţării, astfel încât buimăceala Preşedintelui a
făcut loc unui acord asemănător celui vechi, în care DZ este
cvasi-independent.
In mai 2003, Cezar a primit vizita unui personaj important, pentru o
discuţie în particular; solicitarea întrevederii a venit prin
intermediul SRI. Un elicopter al SRI l-a adus pe acest domn, înalt,
îmbrăcat cu un costum negru şi ţinută elegantă, dar trufaşă. Avea un
baston cu mâner de fildeş şi încrustaţii de aur. Faţa lui exprima
duritate, iar ochii verzi aveau un efect straniu, radiind o răceală
neobişnuită. S-a prezentat sub numele de senior Massini. Era foarte
sigur pe el şi crea impresia unei persoane care obişnuia să dea ordine.
Era unul dintre venerabilii de frunte ale celei mai importante lojă
masonice din Europa şi făcea parte din cea mai influentă organizaţie
masonică la nivel mondial: Grupul Bilderberg.
Cezar şi-a dat seama că masoneria mondială urmărea să dobândească
într-un timp cât mai scurt controlul asupra unei locaţii secrete din
munţii Bucegi, excluzând orice formă de popularizare şi dorind chiar
tăinuirea gradată a existenţei acestui loc faţă de puterea de la
Bucureşti, după ce reprezentanţii elitei ar fi avut acces acolo.
Pentru a controla şi manipula populaţia globului, elita masonică se
foloseşte de inerţia, lenea şi întunecimea mentală a majorităţii
oamenilor, care nu au forţa interioară necesară pentru a renunţa la
obiceiurile lor rele şi la tendinţele negative. Masonii manevrează cu
mare uşurinţă această energie a lipsei de reacţie, a încetinelii,
inerţiei, obscurantismului. În asemenea situaţii masoneria generează,
practic, o veritabilă stare de somnolenţă colectivă, care îi serveşte
foarte bine interesele. Acţiunile francmasoneriei – care în anumite
cercuri înalte masonice implică realizarea unor ritualuri complexe de
magie neagră – sunt realizate uneori chiar de la distanţă, iar cei care
sunt mai receptivi faţă de aceste energii înlănţuitoare, apăsătoare, le
cad cu uşurinţă victime, lunecând într-un fel de somn bizar, ca de
plumb. Aici nu e vorba doar de somnul fizic, ci un gen de stare abulică
în care sunt cuprinşi oamenii care îi face să devină obedienţi,
ascultători, şi să se comporte precum nişte marionete.
Sunt foarte multe opinii divergente, contradicţii şi neînţelegeri
între diferitele loji masonice în lume. Una dintre marile păcăleli pe
care le realizează elita masonică este aceea de a genera impresia că
două sau mai multe loji masonice se luptă între ele. În realitate, la
vârful structurii lor piramidale marii maeştri francmasoni care
alcătuiesc elita conducătoare se înţeleg foarte bine, însă la baza ei
apar ca fiind duşmani. Ideea este de a crea derută şi confuzie, ştiind
că acestea adorm vigilenţa omului de rând. De fapt, e vorba de o
păcăleală diabolică: cel care cade în plasa ei fără să fie avizat, nu
va alege una dintre loji crezând că e rea, ci o va alege pe cealaltă
despre care va crede că e bună.
Ce i-a putut determina pe cei mai mari masoni ai lumii să se
orienteze cu atât de mare interes spre România! Există unele profeţii
foarte secrete făcute de doi mari sfinţi creştini la începutul
secolului trecut şi se referă la viitorul României în contextul
întregii omeniri. De asemenea, există un pergament foarte valoros în
marea bibliotecă de la Vatican care expune aceeaşi problemă în legătură
cu teritoriul României, situaţie aproape de neconceput pentru
mentalitatea şi orgoliul marilor state şi puteri ale lumii.
În arhiva secretă a Muzeului de Istorie din Viena, se află un
document foarte vechi care expune trecutul istoric extrem de îndepărtat
şi totodată fabulos al civilizaţiei care a existat în acele timpuri pe
teritoriul României. Iată deci toate aceste surse diferite care se
referă la aceleaşi lucruri. Există multe aspecte care se corelează.
Profeţiile afirmă că este o problemă de doar câţiva ani până la
apariţia semnelor care vor atrage atenţia asupra acestui teritoriu.
În neştiinţa lor, mulţi oameni acţionează involuntar în consensul
directivelor francmasonice, fără să bănuiască că fac jocul murdar al
grupărilor masonice. Acestea, folosindu-se de intermediari, sunt foarte
virulente şi perfide. În acest fel, ei nu au nici-o răspundere, iar
dacă lucrurile nu ies aşa cum au urmărit, vor da vina totdeauna pe
intermediar, arătând cu degetul şi incriminându-l pentru faptele comise.
Ei urmăresc să promoveze mai mereu oameni de paie, oameni corupţi,
şi chiar să instituie o atmosferă generală de corupţie, tocmai pentrua
putea după aceea să-şi asigure această infiltrare care să le asigure
succesul jocurilor murdare pe care le fac. Dacă în posturile cheie ar
fi plasaţi oameni intransigenţi şi de bună credinţă, aceştia nu s-ar
mai putea preta la intrigile, jocurile şi mizeriile de culise care
infestează politica şi economia ţării. Faptul că lucrurile trenează
însă, deşi de ani de zile sunt încercări, schimbări, înlocuiri,
angajamente, promisiuni, arată adevărata faţă a influenţei masonice
care întreţine deliberat o stare tensionată în ţară prin minciună şi
ipocrizie.
Cu cât oamenii devin mai lucizi şi avizaţi de planurile
francmasonice, cu atât mai repede ei se vor opune jocurilor murdare ale
acesteia. Apoi trebuie realizată demascarea publică a intenţiilor
malefice ale masoneriei. Politica masoneriei este aceea de subminare a
speranţei oamenilor. Scopul principal este să genereze o stare negativă
de absenţă a speranţei în oameni, de lipsă de încredere în forţele
acestui popor. Când însă o mare masă de oameni are o speranţă pe care o
cultivă, o hrăneşte şi o întreţine cu entuziasm, ea creează un curent
gigantic de forţă spirituală.
Dacă o idee profund benefică cuprinde masele de oameni, ea generează
atunci o undă colosală de energie pozitivă care poate fi însăşi cheia
transformării acestui popor. Masonii acţionează extrem de virulent şi
cu maximă îndârjire prin mass-media (pe care o au sub control total)
atunci când unii oameni sau grupări fac cunoscute lumii întregi
adevărul oripilant despre acţiunile şi intrigile lor. Masonii de la
vârf caută atunci să distrugă prin orice mijloace persoanele sau
organizaţiile respective, profitând de credulitatea tâmpă a omului de
rând care poate fi manipulat cu uşurinţă.
O a doua întâlnire cu marele mason Massini a avut loc în vila
luxoasă a unei diplomaţii străine. Deşi întâlnirea a ţinut mai puţin de
o oră, informaţia oferită de Massini a fost ca o bombă. El a spus că
dispune de o informaţie ultrasecretă care provine direct de la Statul
Major al Pentagonului, şi că acea informaţie se referă la un anumit loc
din România.